• Newsletter 61

Studiile arată că un consum moderat de bere poate contribui la menținerea unei greutăți corporale optime

Menținerea greutății optime în cazul persoanelor care au trecut printr-un proces de pierdere a greutății se dovedește de cele mai multe ori o provocare mai mare decât aceea de a da jos kilogramele în plus. Potrivit Societății Spaniole pentru Studiul Obezității (SEEDO), odată ce au slăbit, doar una din cinci persoane reușește să își mențină greutatea.

Adoptarea anumitor măsuri de control alimentar și menținerea lor pe o durată de doi până la cinci ani, poate crește considerabil rata succesului în menținerea greutății optime. Consumul moderat de băuturi fermentate, categorie din care face parte și berea, se poate integra într-un stil de viață sănătos, inclusiv în dieta persoanelor care doresc să își mențină o greutate corporală optimă. Berea are în compoziție ingrediente 100% naturale (drojdie, hamei, cereale și peste 90% apă), iar atunci când este consumată moderat are un aport caloric redus: 90 kcal la 200 ml în varianta cu alcool și doar 34 kcal în varianta fără alcool, pentru aceeași cantitate. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca în cazul berii să nu se depășească un consum zilnic de 330 ml pentru femei și de 660 ml pentru bărbați, aceste cantități definind consumul moderat.

Conform unui studiu derulat de Ministerul Sănătății, Consumului și Bunăstării Sociale al Spaniei, schimbarea regimului alimentar și a stilului de viață poate contribui la diminuarea cu până la 10% a excesului ponderal.

Berea este o băutură fermentată, cu un procent relativ scăzut de alcool, iar datorită ingredientelor sale naturale, atunci când este consumată moderat poate furniza organismului vitamine și minerale, fiind și o sursă de compuși bioactivi, precum polifenolii. Consumul de alimente bogate în astfel de compuși poate contribui, printre altele, și la diminuarea riscului de apariție a afecțiunilor cardiovasculare. Iar în ceea ce privește berea și greutatea corporală, studiile au arătat că un consum moderat de bere nu influențează indicele de masă corporală, circumferința abdominală sau raportul talie-șold”, a spus dr. Corina Zugravu, Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

 

Burse de 150.000 de lei pentru cercetarea științifică pe tema efectelor consumului moderat de bere

 

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție oferă burse dedicate cercetării efectelor consumului moderat de bere în raport cu sănătatea, cu o valoare totală de 150.000 de lei. Termenul limită până la care se mai pot depune proiectele este 30 aprilie 2019.

Programul de burse se adresează cadrelor medicale cu specializările diabet, nutriție, boli metabolice, medicină sportivă și cardiologie. De asemenea, programul este dedicat și studenților aflați în an terminal la specializări de natură științifică (medicină, biologie, chimie), dar și la specializări conexe, precum nutriție, educație fizică sau științe sociale, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi din centre de învățământ superior sau centre de cercetare din România.

Pentru a aplica, doritorii pot solicita un formular de înscriere la adresa de email centru@beresanatatenutritie.ro sau îl pot descărca accesând pagina Burse de Cercetare, pe care ulterior îl completează și îl depun pe email până la data de 30 aprilie 2019.

Cuvânt înainte

NOUTĂȚI

Relația dintre consumul moderat de bere și calitățile motrice

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție anunță finalizarea unei noi cercetări care evidențiază efectele consumului moderat de bere în raport cu sănătatea. Cercetarea a avut ca obiective identificarea modificărilor produse de consumul moderat de bere asupra calităților motrice (viteză și forță), precum și...

Mai mult

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele informații ale Centrului.